JURNAL

jurnal de capitan – ianuarie 18

Cateodata, sunt constransa sa intru in regiunile prafuite ale mintii mele, unde terenul este alunecos si  aerul greu de respirat. Ceea ce mi-a fost odata clar si-a pierdut sensul acum. Chiar si cele mai mari realizari si-au pierdut valoarea. M-am uzat in timp, pana a ramas doar baza, cruda, intr-o stare de epuizare primordiala.

Chiar daca emotiile sunt vii, devin deranjante si par de nerezolvat. E un loc al gandurilor si sentimentelor contradictorii, plin de initiative, tranzitii, praguri. E haos, totul e incert.

Dar e plin si de creativitate, satira. Aici ma destept; aici se creaza abilitati noi de a percepe si a intelege.

Aici sunt semintele, iesind din stele si din inima mea, chemandu-ma intr-un viitor incert si necunoscut. Aici sunt raspunsurile la dormintele mele, sursa noilor viziuni. Dar necesita taieri drastice. Taierea intunericului, pentru a gasi solul propice in care sa incolteasca.

Poteca de Aur, cum ar spune Tiranul.

Totul vine din dragoste, dar nu este o iubire pasnica sau dulce. Este una care ma manie si ma inversureaza. Necunoscand cunosc. Nu mai mai exista templul; e doar un corp de maturare cu o inima pulverizata.

Articole pe aceeași temă

0 Ganduri

Raspunde