eticheta

de neuitat

ESENTIALE

nu fi dezamăgit

Crăciunul este locul de păstrare al amintirii inocenței noastre. – Joan Mills Fiecare dintre noi petrece sezonul sărbătorilor în mod diferit. Unii vor căuta o reînnoire spirituală, alții vor sărbători în familie, alții vor împărți cu cei din jur din ce au. Dar mai toți ne dorim odihnă și ne propunem să analizăm anul care tocmai a trecut. Sărbătorile pot fi o perioadă minunată pentru că aceste luni sunt adesea marcate de familie, tradiție și dăruire. Și, indiferent de vârsta…

Continuare

FAMILIE

cadouri de neuitat

Ai nevoie de încredere deplină că să zbori, căci a avea încredere înseamnă să ai aripi. – Peter Pan Cu toții avem nenumărate amintiri din copilărie, iar majoritatea sunt construite în jurul familiei, al tradițiilor și al experiențelor. Foarte puține amintiri sunt clădite pe lucrurile materiale pe care le-am primit. Poate unii își aduc aminte de primul lor joc pe televizor primit de Crăciun sau de prima bicicletă primită la 8 ani. Însă nu toți copiii din generația cu cheia…

Continuare