imposibil

Universul nu are nici o obligație să aibă sens pentru tine. – Neil deGrasse Tyson

Nu suntem noi astrofizicieni, dar tot putem să ne dăm seama că este aproape imposibil de înțeles vastitatea universului în care trăim.

În majoritatea cărților, scriitorii tind să expună diverse caractere umane; indiferent cât de exotice sunt locațiile sau conceptele științifice din fundal, cele mai multe sfârșesc prin a descrie interacțiunile, problemele, slăbiciunile sau provocările umane. La asta răspundem, este ceea ce putem înțelege cel mai bine. În practică, acest lucru înseamnă că mare parte din acțiunea science-fiction-ului are loc într-un mediu relativ mic, pe o planetă sau o navă spațială. Provocarea principală este legarea poveștii de emoțiile și de dimensiunile umane, în timp ce este evocată adevărata mărime (enormă) a Universului însuși.

Întrebarea „Cât de mare este, de fapt, Universul?” circulă adesea în mințile oamenilor. Spunem că Universul observabil se extinde pe zeci de miliarde de ani lumină. O modalitate de a înțelege și a ne imagina mai ușor distanțele cosmice, omenesc vorbind, este de a le înlocui printr-o serie de pași. Primul pas: înțelegerea dimensiunii viscerale a Pământului.

Un zbor non-stop din Dubai până în San Francisco acoperă aproximativ 13000 km, o distanță aproximativ egală cu diametrul Pământului. Soarele este mult mai mare – diametrul său este de peste 100 de ori mai mare decât cel al Pământului. Distanța dintre Pământ și Soare este de aproximativ 100 de ori mai mare decât diametrul Soarelui, aproape 150 de milioane de km. Această distanță, raza orbitei Pământului în jurul Soarelui, este o măsură fundamentală în astronomie – reprezintă o unitate astronomică (UA). Nava spațială Voyager 1, de exemplu, lansată în 1977 și călătorind cu 17 km pe secundă, este acum la 137 UA depărtare de la soare.

Dar stelele (sorii din vecinătate) sunt mult mai îndepărtate decât distanța parcursă de Voyager. Cel mai apropiat soare, Proxima Centauri, este la aproximativ 270.000 UA sau 4.25 ani lumină distanță. Va trebui să aliniem 30 de milioane de Sori de-ai noștri pentru a acoperi distanța dintre Soare și Proxima Centauri. Vogonii din Ghidul autostopistului galactic de Douglas Adams sunt șocați că oamenii nu au călătorit în sistemul Proxima Centauri pentru a vedea anunțul de demolare a Pământului – gluma este la fel de bună pe cât de mare distanța dintre cele două sisteme solare.

Patru ani-lumină se dovedește a fi distanța medie dintre stelele din galaxia Calea Lactee, de care aparținem și noi, și Soarele nostru. O imensitate de spațiu gol! Calea Lactee conține aproximativ 300 de miliarde de stele, într-o structură vastă de aproximativ 100.000 de ani lumină în diametru.

Acestea fiind spuse, Voyager 1 ar putea ajunge în sistemul Proxima Centauri în 75.000 de ani dacă ar călători în direcția bună – ceea ce nu este cazul.

Scriitorii de ficțiune folosesc o varietate de trucuri pentru a acoperi aceste distanțe interstelare: își pun pasagerii în stări de animație suspendată în timpul călătoriilor lungi sau aceștia se deplasează aproape de viteza luminii (pentru a profita de dilatarea timpului prezisă în teoria lui Albert Einstein despre relativitate specială). Ori invocă răstălmăciri, găuri de vierme și alte fenomene nedescoperite încă.

Când astronomii au făcut primele măsurători ale galaxiei noastre cu un secol în urmă, au fost copleșiți de mărimea Universului pe care l-au cartografiat. Cel mai apropiat vecin galactic este la aproximativ 2 milioane de ani lumină distanță, în timp ce lumina din cele mai îndepărtate galaxii pe care telescoapele le pot vedea a călătorit până la noi timp de aproximativ 13 miliarde de ani.

Unde mai pui că nu putem vedea încă galaxiile din acele părți ale Universului de unde lumina nu a ajuns încă! Ce se află dincolo de limitele observabile ale Universului? Cum poate fi surprins un astfel de concept într-o operă de ficțiune?

Cele mai simple modele cosmologice sugerează că Universul este uniform în proprietățile sale la cea mai mare scară și se extinde pentru totdeauna. O altă variantă sugerează că Big Bang-ul din care s-a născut Universul este doar unul din numărul (posibil) infinit de astfel de explozii, iar că multiversul rezultat are o amploare cu mult (dacă nu cu totul) peste puterea noastră de înțelegere.

Adevărul este că minunile Universului nu au nicio obligație de a face mai ușoară viața scriitorii de SCI-FI. Universul este în mare parte spațiu gol, iar distanțele dintre stelele din galaxii și dintre galaxiile din Univers sunt incomprehensibile la scară umană. Surprinderea mărimii reale a Universului, legând-o cumva de caracterele și emoțiile umane, este o provocare descurajantă pentru orice scriitor de SF.

Nu ne rămâne decât să fim umili și uimiți de mărimea noastră infim de mică în fața cosmosului.